SRL: ce sunt dividendele, cum se ditribuie și cum se impozitează?
Dacă vrei să îți înființezi un SRL sunt anumite aspecte relevante pe care trebuie să le cunoști, iar unul dintre ele sunt dividendele.
Cum pot fi definite?
„Cota parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend”
art. 67 din Legea societăților comerciale
Dividendele sunt profitul realizat de societatea comercială cu răspundere limitată, sumă de bani care se cuvine asociațiilor. Cuvântul dividend derivă din latinul „dividendus” care înseamnă, literalmente, „de împărțit”. Dividendul reprezintă o cotă din profitul companiei care este distribuită asociaților în funcție de cota lor de participare la capitalul social (exemplu, intr-un SRL care are doi asociați a căror cotă de participare la capital este de 70% și 30%, atunci dividendele se vor distribui în raport cu această cotă, urmând ca un asociat să încaseze 70%, iar celălalt 30%).
Dividendele nu sunt specifice unui SRL, și un SA sau o societate în comandită pe acțiuni, realizează și împarte acționarilor săi tot dividende.
Tipuri de dividende
În funcție de momentul în care se plătesc dividendele pot fi:
- dividende în avans, care se acordă în baza situației financiare interimare;
- anuale, care se acordă după întocmirea situației financiare anuale.
Condiții pentru distribuirea dividendelor
Două condiții trebuie îndeplinite pentru a se putea distribui dividende:
- companie să înregistreze profit, determinat prin situaţii financiare întocmite în condiţiile legii;
- adunarea generală a asociaţilor să aprobe distribuţia dividendelor.
Cum se distribuie dividendele?
Când firma generează profit, are două opțiuni: să investească din nou profitul în afacerea sa sau să împartă profitul asociaților săi sub formă de dividende.
Conform legii, dividendele se distribuie în baza situațiilor financiare aprobate de adunarea generală a asociaților. Acestea pot fi distribuite sub formă de numerar sau prim emiterea de noi părți sociale, dacă adunarea generală hotărăște majorarea capitalului social cu suma realizată ca profit.
Cine decide dacă dividendele se distribuie asociaților sau se reinvestește? Asociații reuniți în adunarea generală a asociaților sunt cei care decid ce se întâmplă cu profitul, respectiv dacă se reinvestește sau se distribuie sub formă de dividende (ar fi o decizie inoportună să distribuie dividende, iar mai apoi să împrumute bani pentru a susține investițiile firmei).
Uneori, chiar asociații pot avea reticențe în ceea ce privește distribuirea dividendelor, deoarece acestea sunt supuse unei duble impozitări: impozitul pe profit plătit de firmă (1% sau 16%) și impozitul plătit pe dividende (8%). Dacă reinvestesc profitul, atunci nu se va mai achita impozitul pe dividende, însă profitul reinvestit trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Am observat în practica firmelor că arareori este distribuit tot profitul către asociați. De cele mai multe ori firmele aleg să reinvestească o parte din profit, iar diferența să o distribuie sub formă de dividende asociaților. Credem că cele mai multe firme cu pretenții procedează în acest mod, astfel că firmă care decide plată integrală a dividendelor poate ridica anumite semne de întrebare (exemplu, o companie care oferă dividende între 35% și 50% din profit, alegând să investească diferența de 50% în cercetare și dezvoltare este un semn bun, un semnal al unei companii cu viitor).
Ce se întâmplă dacă firma nu plătește dividendele?
Odată ce adunarea generală a asociaților a hotărât plata dividendelor, din acel moment asociații au un drept de creanță împotriva firmei. În alte cuvinte, firma le datorează lor bani, așa cum datorează către orice partener contractual.
Astfel, compania trebuie să plătească asociaților dividendele în condițiile și la termenul stabilite de adunarea generală. Termenul de achitare a dividendelor nu poate să fie mai mare de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. Dividendele se pot achita în numerar (în limitele legii) sau prin virament bancar.
Dacă firma nu le plătește asociaților dividendele, aceștia vor fi îndreptățiți să primească daune-interese pentru perioada de întârziere și se pot adresa justiției în vederea valorificării dreptului lor.
Ce se întâmplă dacă firma plătește dividende deși nu a realizat profit?
Plata dividendelor este condiționată de realizarea, de către societate, a unui profit în exercițiul financiar anterior. Dividendul reprezentând o cotă-parte din profit, plata lui în lipsa unui profit real este interzisă, întrucât o astfel de plată va avea ca efect diminuarea capitalului de lucru al societății.
Astfel, conform legii, este interzisă distribuirea dividendelor din surse financiare diferite și în lipsa unui profit al companiei obținut în exercițiul financiar precedent și înregistrat în situațiile financiare aprobate.
Profitul care se distribuie nu poate să fie decât profit net, adică suma rămasă după îndeplinirea obligațiilor legale, cum sunt constituirea fondului de rezervă, acoperirea pierderilor, reconstruirea capitalului social, plata impozitelor și taxelor, precum și plata creanțelor existente.
Dacă firma plătește dividende, chiar dacă nu a realizat profit, asociații au obligația de a-l restitui societății. Situația se inversează, astfel că acum societatea este cea care are de recuperat sume de bani de la asociați și poate apela la justiție pentru a și le recupera.
Societatea are dreptul la restituirea dividendelor doar de la acei asociați care au cunoscut neregularitatea distribuirii sau care ar fi trebuie să cunoască fictivitatea dividendelor în circumstanțele respective (exemplu, dacă aceștia știau că situațiile financiare arătau pierderi sau că raportul cenzorilor indica faptul că acestea nu au fost întocmite conform legii.
Restituirea acestor sume este cea mai mică problemă pe care o au asociații și este important să evidențiem că plata de dividende, în lipsa unui profit real, constituie infracțiune.
„Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care:
- încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii celor rezultate din aceasta.”
art. 2721 din Legea societăților comerciale
Se poate modifica cota de împărțire a profitului?
Da, se poate! Textul de lege este cel care prevede că dividendele se împart în raport cu cota de participare a fiecărui asociat la capitalul social, însă asociații au posibilitatea să modifice această cota.
Astfel, ei pot prin actul constitutiv să stipuleze alte cote de împărțire a profitului (exemplu, să presupunem că asociații au contribuit fiecare cu 50% la constituirea capitalului social, însă ei pot stipula în actul constitutiv o clauză care să prevadă că profitul se va împărți 60% și 40%).
La fel ca și în cazul aporturilor inițiale, asociații pot conveni, ca profitul să se împartă egal între ei, chiar dacă valoare adusă de fiecare în firmă este diferită (exemplu, profitul se va împărți egal, chiar dacă contribuția adusă este de 70%, respectiv 30%).
Asociaților le este interzisă însă să insereze o clauză prin care unul dintre ei va dobândi totalitate veniturilor, în timp ce celălalt nu va primi nimic. Totodată, este interzisă stipularea unei clauze prin care unul din asociat este absolvit de pierderi (exemplu, este interzis ca toate pierderile înregistrate de o firmă să fie suportate doar de către un asociat).
Aceste clauze sunt nule.
Te putem ajuta!
Dacă ai o idee de afacere și vrei să o pui în practică, dar nu ești sigur cum se înființează un SRL, Firma Mea este soluția potrivită pentru tine. Cu vastă experiență în domeniu, echipa noastră de specialiști te poate ajuta să îți înființezi firma în cel mai scurt timp posibil. Îți oferim consultanță completă și gratuită și soluții personalizate, adaptate nevoilor și cerințelor tale.
Bună seara.
Am și eu o nedumerire, dacă pot să spun așa: sotia detine un SRL , având ca obiect de activitate CAEN 6619 și 6622. Deci acest SRL nu înregistrează profit, ci realizează venit. Plătește impozit 16% pe venit. În acest caz, soția trebuie să plătească dividende pe persoană fizică? Mulțumesc frumos.
Bună ziua, plateste impozit pe profit 16% și 8% impozit pentru dividende, adică suma de bani care se distribuie asociatui. Nu se plateste această sumă doar dacă profitul este reinvestit și nu platit asociatului sub formă de dividende. Cu plăcere!