Contractul de colaborare, ce este?

Contractul de colaborare este un acord de voințe dintre două sau mai multe persoane care doresc să colaboreze în vederea realizării unui anumit proiect sau serviciu.

Contractul de colaborare poate avea o întrebuințare multiplă, însă este foarte des folosit în cazul prestării serviciilor indiferent de tipul lor.

Ce este contractul de colaborare și ce trebuie să conțină?

Pe lângă definiția de mai sus trebuie să precizăm că acest tip de contract este nenumit. Acest fapt semnifică că legiuitorul nu i-a acordat propriul set de norme care să-i reglementeze conținutul.

Există contracte numite, cum este contractul de vânzare, contractul de mandat, contractul de locațiune sau închiriere, contracte cărora legiuitorul le-a dedicat o reglementare normativă proprie și contracte nenumite, adică acele contracte care nu se bucură de o reglementare distinctă și cărora li se aplică dispozițiile generale ale contractelor.

„Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.”

Art. 1168 Cod civil

Condițiile esențiale pentru valabilitatea contractului sunt:

• capacitatea de a contracta (capacitatea deplină de a contracta se dobândește odată cu împlinirea vârstei de 18 ani);
• consimțământul părților;
• obiectul contractului care trebuie să fie determinat și licit (de exemplu, serviciul care urmează să se presteze și prețul datorat pentru el);
• cauza contractului să fie licită și morală (dacă contractul este încheiat cu scopul spălării unei sume de bani, atunci cauza contractului este ilicită).

Art. 1179 Cod civil

Contractul de colaborare poate fi personalizat în funcție de nevoi prin inserarea unor clauze specifice, cum pot fi: garanții, modalitățile în care încetează contractul, penalități de întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale ș.a.m.d.

Toate aceste aspecte vor contura drepturile și obligațiile pe care le au părțile contractului.

De ce avem nevoie de un contract de colaborare?

Pentru a răspunde facem apel la o vorbă din popor și anume: „morții se acoperă cu pământ, iar vii cu hârtii”.

Rolul contractelor este acela de a reda clar și precis înțelegerea părților. Memoria omului se poate altera, însă ce a fost scris va rămâne scris.

Este foarte greu de dovedit o înțelegere care nu a fost consemnată într-un înscris, existând piedici atât legislative, cât și obiective.

De exemplu, în baza unei înțelegeri verbale sunt prestate anumite servicii fără ca cel care le-a prestat să fie plătit pentru ce a făcut. Se pune problema de a merge în instanță și de a obține o hotărâre judecătorească prin care beneficiarul serviciilor să fie obligat la plata a ceea ce datorează.

Judecătorul nu a fost de față în momentul încheierii verbale a contractului, astfel că acesta nu cunoaște termenii înțelegerii dintre părți. Partea care vrea să-și recupereze banii trebuie să dovedească existența contractului. De pilă, trebuie să dovedească prețul contractului, respectiv că s-a înțeles cu cealaltă parte pentru suma X. Dacă există un contract lucrurile sunt simple, iar dacă nu situația se complică foarte mult.

Tipuri de contracte de colaborare

În funcție de obiectul contractului de colaborare, respectiv de ce vor face părțile prin contract, acesta poate fi:

• contract de prestare de servicii;
• contract de drepturi de autor.

Contractul de colaborare și contractul individual de muncă

Cele două contracte sun relevante sub aspectul controalelor realizate de fisc. Nu sunt puține situațiile din practică în care fiscul a recalificat un contract de colaborare ca fiind un contract individual de muncă, iar motivul sunt taxele mai mari datorate în baza contractului individual de muncă.

Totodată, există un interes al angajatorilor pentru semnarea unui contract de colaborare și nu a unui contract individual de muncă întrucât contractul de muncă este reglementat de legislația muncii care ofertă o protecție sporită salariatului. De exemplu, in contractul de colaborare poate fi inserată o clauză prin care beneficiarul serviciului să aibă posibilitatea de a denunța oricând contractul. Legislația muncii nu permite inserarea unei astfel de clauze în contractul de muncă, ci instituie o procedură laborioasă pe care angajatorul trebuie să o parcurgă pentru a-l disponibiliza pe salariat.

Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Pe cale de consecință, pentru a evita o eventuală recalificare din partea fiscului contractul de colaborare ar trebui să îndeplinească cel puțin 4 dintre următoarele criterii:

• persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locui și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru;
• persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți;
• riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce a desfășurat activitatea;
• activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;
• activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității;
• persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;
• persona fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii.

Daca prestatorul de servicii le prestează din când în când, la nevoie, se poate presupune că nu este un angajat al firmei pentru care sunt prestate aceste servicii.

În contractul de colaborare părțile se află pe o poziție de egalitate, în timp ce în contractul individual de muncă salariatul este subordonat angajatului, fapt care presupune că cel din urmă trebuie să urmeze indicațiile celui dintâi.

Pe lângă această subordonare, relațiile de muncă se mai caracterizează printr-un program pe care salariatul îl are, prin faptul că munca se prestează de regulă la sediul angajatorului, cu ajutorul infrastructurii acestuia ș.a.m.d.

În contractul de colaborare prestatorul serviciului trebuie să urmeze doar dispozițiile din contract și nu e neapărat ca munca să se desfășoare la sediul beneficiarului, afară de cazul în care părțile au prevăzut asta în contract sau dacă prin natura serviciului activitatea nu poate fi desfășurată decât acolo.

Cine poate semna un contract de colaborare?

Oricine poate semna un astfel de contract, cu condiția de a avea capacitatea de exercițiu.

Persoanele fizice dobândesc capacitate deplină de exercițiu la împlinirea vârstei de 18 ani. Persoanele juridice sau firmele dobândesc capacitatea de exercițiu din momentul constituirii lor, iar actele sunt semnate de reprezentanții legali.

„Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.”

Art. 209 Cod civil

Alte aspecte importante

Salariatul angajat cu contract individual de muncă poate să semneze cu alte firme contracte de colaborare.

Taxele sunt datorate de către prestatorul serviciului și nu de către cel căruia i s-a prestat serviciul, cum se întâmplă în cazul contractului individual de muncă.

Taxele diferă în funcție forma de exercitare economică. Persoana fizică autorizată datorează taxele prevăzute de lege în sarcina ei, în timp ce o societate comercială cu răspundere limitată (SRL) datorează alte taxe.