Contractul de colaborare și contractul individual de muncă

Last modified date

Comments: 0

Între contractul de colaborare și contractul individual de muncă există asemănări și deosebiri, iar la înființarea unei firme sau chiar după te poți întreba în ce situații și condiții vei semna unul sau altul.

Importanța determinării tipului de act este relevantă sub aspectul aplicării sau nu a legislației muncii. Există anumite beneficii fiscale care pot exista în favoarea contractului de colaborare.

Ce este contractul de colaborare?

La fel ca orice contract, este o înțelegere dintre două sau mai multe părți cu privire la desfășurarea anumitor activități (proiecte, servicii), care se caracterizează, însă, printr-o discontinuitate, fiind ocazionale, dar și prin lipsa unui raport de subordonare între părți.

Este des întâlnit în rândul freelancerilor, care poate activa ca PFA, II sau diverse alte profesii, precum sunt inginerii, arhitecții, ori meserii, cum pot fi instalatorii etc.

Nu este un contract specific categoriilor mai sus amintite, ci oricine poate semna un astfel de contract în situația în care el răspunde chemării părților semnatare.

Ce este contractul individual de muncă?

Potrivit textului de lege, respectiv a Codului muncii:

Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.”

Este tipul de contract pe care trebuie să-l semneze orice angajat înainte cu cel puțin o zi înainte de a începe munca. Conținutul lui este determinat de legislația muncii în mod special, fiind obligatorie înregistrare acestuia în REVISAL.

Diferențele dintre contractul de colaborare și contractul de muncă

Relația de muncă este supusă legislației muncii, existând multe aspecte de la care nu se poate deroga și care se impun părților, cum este posibilitatea angajatului de a-ași da demisia sau posibilitatea angajatorului de a-l sancționa și disponibiliza pe angajat, obligația lunară de plată a salariului ș. a. m. d.

Sunt proceduri conturate de lege și care trebuie respectate, în timp ce în contractul de colaborare aceste proceduri pot fi create de părți, acestea le pot face mai flexibile sau mai riguroase, în funcție de interesul lor comun, având o libertate mai mare de a negocia.

De exemplu, părțile pot să stabilească modurile în care încetează contractul, felul în care se vor efectua plățile (nefiind obligatorie plata lunară), modul în care se vor presta serviciile, standarde de calitate etc.

Contractului de colaborare și contractul de prestări de servicii le sunt aplicabile dispozițiile legii civile, iar această lege este mai permisivă în ce privește posibilitatea părților de a negocia.

Codul muncii, adică legea aplicabilă contractului individual de muncă nu oferă un cadrul larg de negociere, iar această măsură a fost adoptată pentru protejarea salariatului care este considerat inferior angajatorului.

Legea fiscală califică activitatea independentă desfășurată de o persoană fizică în baza unui contract de colaborare sau de prestări de servicii prin indicare mai multor condiții specifice din care trebuie îndeplinite 4, iar acestea sunt:

  • persoana poate dispune de posibilitatea de a alege locul și modul în care să își desfășoare activitatea, dar și programul de lucru;
  • posibilitatea de a avea clienți, respectiv de a desfășura activitatea pentru mai multe persoane;
  • riscurile care pot apărea din desfășurarea activități sunt în sarcina sau sun suportate de cel care desfășoară activitatea;
  • finanțarea pentru desfășurarea activității, logistica, aparatura de care este nevoie, este asigurată de către persoană;
  • activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității;
  • persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;
  • persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii.

Pe de alt parte, salariatul nu se bucură aceste privilegii:

  • salariatul trebuie să presteze munca la angajator;
  • salariatul poate să desfășoare în paralel două activități, una in baza contractului individual de muncă și una în baza unui contract de colaborare sau de prestări de servicii;
  • riscurile care pot apărea, cum este de exemplu cel economic, nu este suportat de către salariat, ci de către angajator;
  • un salariat nu poate avea angajați.

Contractul de colaborare o alternativă preferată de angajatori

În practică, aceste tipuri de contracte sunt preferate datorită avantajelor pe care le au, iar motivul cel mai important credem că este faptul că nu se aplică legislația muncii.

Angajatorul urmărește un cadru favorabil pentru el, adică aplicarea contractului care, teoretic, va fi făcut în favoarea companiei, astfel aceasta putând să disponibilizeze în condiții mai ușoare ș.a.m.d.

Angajatorul nu trebuie să rețină și să achite taxele datorate de către salariat, adică contribuțiile pentru sănătate și pensie (CAS și CASS) acestea urmând a fi achitate de către colaborator.

Taxele datorate în baza unui contract de colaborare sunt mai mici decât taxele datorate în baza unui contract individual de muncă, iar despre acestea am scris aici.

Riscul recalificării contractului de colaborare în contract individual de muncă

Încheierea unui contract individual de muncă sau a unui contract de colaborare nu este o chestiune opțională, ci se poate efectua numai dacă se respectă caracterul ocazional al muncii prestate.

În alte cuvinte, dacă se prestează anumite servicii cu regularitate, dar nu permanent se poate semna un altfel de contract. Dacă este preferată această variantă de contract în situația în care serviciul este prestat permanent, atunci există riscul recalificării în contract individual de muncă de către fisc, iar definitorii pentru această calificare sunt condițiile amintite mai sus.

În situația în care fiscul efectuează un control și va efectua această calificare a contractului de colaborare sau prestări de servicii în contract individual de muncă, va determina ce sume se vor achita ca diferențele de taxe, dar și penalitățile aferente.

Conținutul contractului de colaborare

Contractul de colaborare trebuie să cuprindă clauze referitoare la:

  • datele de identificare ale părților;
  • obiectul contractului sau activitatea care urmează să se presteze în baza lui;
  • remunerația;
  • drepturile și obligațiile părților;
  • clauze de încetare a contractului;
  • durata contractului, dacă este încheiat pe o anumită perioadă;
  • alte clauze negociate de părți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Post comment