PFA-urile care activează ca dezvoltatori imobiliari vor putea să acorde credite clienților
A fost promulgată legea prin care le este recunoscut dreptul PFA-urilor amintite să acorde creditelor celor cărora urmează să le vândă un imobil.
Imobilul urmează fă fie achitat în rate care se vor plăti direct dezvoltatorului de la care este achiziționat imobilul, urmând ca aceștia să fie supravegheați de Protecția Consumatorilor.
Această măsură a fost inclusă într-un proiect de lege mai amplu care urmează să se aplice, să producă efecte, după publicarea și expirarea termenului de publicare din Monitorul Oficial al României.
Din expunere de motive a textului de lege rezultă că măsura a fost adoptată:
„(…) legislația națională referitoare la contractele de credit privind vânzarea de bunuri imobile, respectiv la contractele garantate cu ipotecă, era precară, legiuitorul național a extins prevederile directivei și acestui tip de contracte
În acest fel, a fost creat cadrul legal unic, complex și cuprinzător, astfel încât consumatorii – persoane fizice să beneficieze de o înaltă protecție, încurajând, totodată, mediul concurențial din domeniul serviciilor bancare.
(…)
Impactul proiectului de act normativ asupra mediului de afaceri constă, în principal, în crearea unui cadru de reglementare specific pentru contractele de credit ce au ca obiect vânzarea unui bun imobil sau/și garantate cu un bun imobil și încurajarea prestării de servicii de creditare la nivel național.”
Tot în expunerea de motive se menționează că proiectul de act normativ se aplică tuturor contractelor de credit ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ori ce sunt garantate cu bunuri imobile, respectiv contractelor de credit legate în vreun fel de bunuri imobile destinate consumatorilor. Prin consumator se înțeleg persoanele fizice, inclusiv codebitorii, ce acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale sau profesionale.
Sintagma de „codebitor” a fost introdusă deoarece aceasta este persoana care datorează băncii o sumă de bani împrumutată alături de debitor în baza unui contract de credit.
Considerăm că măsură este de bun augur, vine de la Uniunea Europeana. Abuzurile băncilor cu care suntem obișnuiți, identificate sub forma unor clauze abuzive care le permiteau acestora să modifice cuantumul dobânzii în detrimentul consumatorului.
Concurența este de natură să încurajeze companiile să fie inovatoare și să îmbunătățească constant produsele și serviciile lor pentru a rămâne competitive pe piață, fapt care poate determina băncile să renunțe la aceste practici.
Între anii 2007 – 2010 a existat un val de contestații formulate de consumatorii împotriva contractelor de împrumut cu scopul înlăturării acelor clauze abuzive. O perioadă nu s-a mai auzit foarte mult de aceste practici însă se pare că ele au reapărut.
La acest moment, există semnale de la ANPC potrivit cărora băncile din România au recurs din nou la astfel de practici abuzive, motiv pentru care un astfel de text de lege este binevenit.
Sunt foarte multe credite luate pentru achiziționarea unor imobile, astfel că fiecare consumator va avea posibilitatea să ia apartamentul în rate direct de la dezvoltatorul imobiliar, fără să fie nevoit să apeleze la vreo instituție bancară pentru a obține un credit.
Credem că este foarte important ca statul român, prin instituțiile sale, să supravegheze toți acești operatori economici, iar astfel să se asigure un echilibru de putere între un operatorul economic și un consumator.
Firma Mea este o companie care se ocupă cu înființarea de firme, dar și orice altă procedură de competența Registrului Comerțului.
Nu ezita, contactează-ne!