Curtea de Apel București a decis că dizolvarea (închiderea) unui SRL nu poate fi împiedicată prin simpla invocare a unei creanțe și a calității de creditor

Last modified date

Comments: 0

Instanța a decis că pentru a opri închiderea unui SRL un creditor trebuie să justifice în plus față de creanța sa, existența și a altor motive temeinice sau circumstanțe speciale care să justifice menținerea în ființă a SRL.

Aspecte importante:

  • dizolvarea societăţii pârâte a fost decisă prin decizia asociatului unic al SRL publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, astfel că dizolvarea a intervenit în virtutea legii;
  • pe de altă parte, există dreptul fiecărei persoane interesate să conteste sau să formuleze opoziție la procedura de închidere a SRL;
  • pentru recuperare a creanţelor creditorilor rămâne deschisă calea lichidării societăţii atâta vreme cât, pe de o parte, dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării.

Situație de fapt

În cauză, tribunalul a reţinut că dizolvarea societăţii pârâte a fost decisă prin decizia asociatului unic al (…) SRL nr.1/06.0.2022 publicată ulterior, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, astfel că dizolvarea a intervenit în condiţiile prevăzute de art. 227 alin.1 lit. d) din Legea nr.31/1990.

(…) instanţă a constatat că, pe de o parte, petenta creditoare îşi întemeiază opoziţia pe dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 31/1990 iar, pe de altă parte, argumentele şi motivele relevate de aceasta nu justifică admiterea opoziţiei formulate.

Fiind în discuţie o hotărâre de dizolvare dispusă de asociatul societăţii, în cauză sunt aplicabile, în primul rând, prevederile art. 231 alin.(3) din Legea nr.31/1990 care prevăd posibilitatea formulării opoziţiei la dizolvare de către creditori şi  orice persoană interesată împotriva hotărârii în condiţiile art. 62 şi anume în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă prezenta lege nu prevede un alt termen.

Condiţiile şi raţiunea căii procesuale a opoziţiei la dizolvare sunt identificate în cuprinsul art. 61 pe care de altfel şi-a întemeiat cererea petenta, text în legătură cu care trebuie citit art.62 la care trimite prevederea art. 231 alin.1 din (…) referitoare la posibilitatea formulării opoziţiei. Astfel, în condiţiile art.61 din legea nr.31/1990 creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat.

(…) în raţiunea textului simpla calitate de creditor nu este suficientă pentru admiterea opoziţiei şi obligarea la repararea prejudiciului la care se face referire, întrucât prejudiciul menţionat nu se identifică, în mod necesar, cu creanţa creditorului. Cu alte cuvinte,  în contextul art.61 din lege, prin prejudiciul suferit de titularul opoziţiei nu se înţelege creanţa creditorului, concluzie firească dacă avem în vedere că potrivit textului citat opoziţia se poate formula nu doar de către creditori ci şi de către „orice alte persoane interesate”, în acest sens fiind şi textul art.231 alin.3 care trimite la art.62.

Aşadar, dizolvarea unei societăţi prin hotărârea asociatului/asociaţilor nu poate fi împiedicată prin simpla invocare a calităţii de creditor, fiind necesar ca respectivul creditor sau altă persoană interesată să facă dovada unor motive temeinice sau circumstanţe speciale care să justifice menţinerea în fiinţă a societăţii.

Pentru simpla recuperare a creanţelor creditorilor rămâne deschisă calea lichidării societăţii atâta vreme cât, pe de o parte, dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării (art.233 alin.1 din Legea nr.31/1990) iar pe de altă parte,  societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia (art.233 alin.4 din Legea nr.31/1990).

În cauză petenta invocă doar calitatea sa de creditor al unei creanţe împotriva societăţii intimate dizolvate, fără a releva şi dovedi vreun motiv care să justifice menţinerea în fiinţă a societăţii şi  fără a dovedi un prejudiciu (distinct de creanţa invocată) pe care l-ar suferi prin dizolvarea acesteia.

Pentru recuperarea creanţei sale petenta creditoare are deschisă calea procedurii lichidării prevăzute de art. 237 alin. 6-10 din Legea nr. 31/1990 astfel cum prevede expres art. 227 alin. 4, astfel că, în cauză instanţa constată că petenta nu a relevat  existenţa unor motive justificate pentru a împiedica dizolvarea  şi nici existenţa unui prejudiciu, existent sau iminent, decurgând din dizolvarea societăţii intimate.

Motive de apel

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta prin care a criticat soluția de respingere a opoziţiei, solicitând schimbarea sentinţei în tot, în sensul admiterii opoziţiei.

În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a susţinut că raționamentul instanței de fond a fost aplicat în mod eronat deoarece societatea intimată nu va urma procedura lichidării, potrivit art. 233 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 şi nici nu își va păstra personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, potrivit art. 233 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, având în vedere faptul că asociatul unic al acesteia a decis dizolvarea concomitentă cu lichidarea societății.

A considerat că soluția menținerii în ființă a societății intimate, în situația în care asociatul unic al acesteia a decis dizolvarea concomitentă cu lichidarea, este singura de natură a duce la realizarea scopului urmărit de apelanta-reclamantă prin formularea opoziției, în speța valorificarea creanței deținută de aceasta împotriva societății intimate. Respingerea de către instanță a opoziției formulată de apelanta-reclamantă cu privire la decizia asociatului unic de a dizolva societatea va avea ca efect direct imposibilitatea  de a-şi mai recupera creanța.

Această imposibilitate este determinată de faptul că societatea intimată a înțeles să nu urmeze procedura lichidării, ca o etapă distinctă dizolvării, ci a solicitat ca lichidarea să aibă loc simultan cu dizolvarea. Această decizie a asociatului unic a fost întemeiată pe dispozițiile art. 235 din Legea nr.31/1990.             

A învederat dispoziţiile art. 235 din Legea nr. 31/1990, considerând că potrivit acestora asociații nu vor putea hotărî lichidarea societății odată cu dizolvarea atâta vreme cât nu pot asigura stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii. Or, din modul de redactare a Deciziei asociatului unic, reiese că societatea intimată nu are nicio datorie către creditori diverși, fapt care ar justifica, în opinia asociatului unic concomitentă procedurii de lichidare cu cea a dizolvării.

Apelanta-reclamantă a apreciat că modul în care asociatul unic a înțeles să acționeze şi rațiunea pentru care acesta a declarat inexistenţa datoriilor la nivelul societății intimate, nu pot fi determinate decât de o rea credință din partea asociatului unic şi de intenția acestuia de a sustrage societatea intimată de la plata obligației ce îi incumbă faţă de apelanta-reclamantă.

Totodată, a considerat că este evident faptul că decizia asociatului unic este profund nelegală şi nu reflectă realitatea, întrucât decizia de dizolvare a societății intimate nu ţine cont de existenţa creanței deținută de apelanta-reclamantă împotriva acesteia. Pentru această rațiune a apreciat că cererea societății intimate de dizolvare şi lichidare simultană nu ar trebui admisă până când aceasta nu își va putea valorifica creanța.

 De asemenea, contrar aprecierii instanţei de fond referitor la faptul că nu a dovedit niciun prejudiciu (distinct de creanța invocată) pe care l-ar suferi prin dizolvarea societății intimate, a considerat că a arătat deja prin cererea de opoziție, într-un mod suficient de concis şi detaliat, în ce constă prejudiciul creat prin dizolvarea societății intimate. Astfel, a arătat că prejudiciul creat prin Decizia asociatului unic constă în imposibilitatea recuperării creanței, în condițiile în care lichidarea societății intimate ar conduce la radierea acesteia din Registrul Comerțului şi la dispariția persoanei juridice ca subiect de drept civil, din viață socială. Prin urmare, cuantumul prejudiciului este egal cu valoarea creanței.

Din perspectiva faptului că societatea intimată urmează a fi lichidată în același timp cu dizolvarea, precum şi a faptului că societatea intimată a declarat că nu există datorii către terți creditori, deși aceasta cunoștea faptul că apelanta-reclamantă deține o creanță împotriva ei, a apreciat, fără putință de tăgadă, faptul ca prejudiciul constă chiar în imposibilitatea recuperării creanței în cuantum de 1.099,95 lei, iar fapta ilicita constă în reaua credință a asociatului unic manifestată prin decizia acestuia de a dizolva societatea intimată.

A apreciat că art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 nu este aplicabil şi cazului acesteia, cum greșit a reținut instanța de fond, întrucât numirea unui lichidator se face doar în acele situații în care asociații societății dizolvate nu sunt de acord cu privire la modalitatea de împărțire a bunurilor societare. Prin urmare, a considerat că în lipsa unui astfel de acord al asociaților, va exista o etapă suplimentară, respectiv procedura de lichidare stabilită de textul de lege amintit mai sus, care presupune şi intervenția unui lichidator.

Apelanta-reclamantă a considerat că având în vedere faptul că societatea intimata nu are decât un singur asociat, iar prin decizia acestuia de dizolvare a societății, aprobă lichidarea simultană a patrimoniului societății, deci fără intenția de a urma procedura lichidării şi de a numi un lichidator, în mod evident aceasta se regăsește în imposibilitate de a-şi valorifica creanța într-o asemenea procedură.

În concluzie, a considerat că admiterea apelului şi, în consecință, a cererii de opoziție, efectul va fi acela de restabilirea ordinii de drept încălcate şi paralizarea demersului asociatului unic al societății intimate de a dizolva şi lichida o societate mai înainte de a stinge pasivul acesteia sau de a proceda la o regularizare a acestuia în acord cu creditorii, condiție absolut necesară reglementată de art.235 alin.1 teza finală din Legea nr.31/1990 pentru lichidarea societății concomitent cu dizolvarea.

Soluția instanței

Curtea reține că soluția instanței de respingere a opoziției este corectă pentru că apelanta-reclamantă nu a dovedit existența prejudiciului creat prin decizia de dizolvare și lichidare a societății, prejudiciu distinct de datoria pretinsă. Astfel, în mod corect, prima instanță a apreciat că apelanta-reclamantă trebuia să dovedească, pe lângă calitatea sa de creditor, existența unui prejudiciu cauzat prin hotărârea asociatului unic, pe care însă nu l-a dovedit.

Această condiție rezultă din dispozițiile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.

Calitatea de creditor conferă doar legitimare procesuală activă şi nu înlătură obligația apelantei-reclamante de a proba cauzarea unui prejudiciu prin hotărârea față de care a formulat opoziţia. Apelanta-reclamantă a invocat calitatea de creditor al societăţii intimate, susţinând că este prejudiciată prin neplata creanţelor şi imposibilitatea urmăririi acestor debite.

Împrejurarea că societatea intimată înregistrează debite restante nu echivalează automat cu o prejudiciere a apelantei-reclamante prin hotărârea de dizolvare. Apelanta-reclamantă ar fi trebuit să demonstreze în concret în ce fel este prejudiciată prin această hotărâre împotriva căreia a formulat opoziţia şi că aceasta a fost adoptată în scopul eludării plăţii creanţelor.

Prejudiciul constând în valoarea creanței sale nu este cauzat de hotărârea de dizolvare (…) este anterioară hotărârii și nu rezultă în ce sens aceasta a împiedicat executarea silită asupra bunurilor societății. 

Contrar apelantei reclamante,  din textul art. 61 din Legea nr. 31/ 1990, rezultă, în primul rând, că opoziţia este o cale de atac distinctă de cererea în anularea hotărârii deciziei asociatului unic/hotărârii adunării generale de modificare a actului constitutiv, iar pe calea opoziţiei reglementate prin dispoziţiile art. 62 din Legea nr.31/1990 nu se poate obţine decât obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat prin acea hotărâre, iar nu şi anularea hotărârii de dizolvare, contrar celor solicitate prin cererea de opoziţie.

Mai mult, raportat la împrejurarea potrivit căreia societatea intimata a achitat contravaloarea debitului în cuantum de 1099,95 lei, prejudiciul invocat nu mai este actual, debitul la care face referire apelanta reclamanta fiind achitat, astfel cum rezultă din confirmarea electronică aflată la fila 37 verso din data de 07.06.2023, nemaiexistând prejudiciul pretins prin imposibilitatea recuperării creanţei.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., apelul urmează a fi respins ca nefondat.

Te putem ajuta!

Firma Mea oferă consultanță specializată în dreptul afacerilor, Legea societăților comerciale. Te putem ajuta în chestiuni mai simple, precum este înființarea unei firme, dar și cu aspecte mai complicate, cum este o fuziune sau o divizare.

Nu ezita, contactează-ne!

Cristian Andrei

Cristian Andrei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Post comment